Concursul de astronomie pentru cei mici „EQUINOX” ediția a XIV-a
Album foto
Sâmbătă, 18 martie 2017, Asociația Educatorilor Suceveni, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Liceul cu Program Sportiv din Suceava, a organizat la Observatorul Astronomic şi Planetariul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a XIV-a ediție a concursului de astronomie pentru cei mici, intitulat „EQUINOX”.
Numele concursului vine de la faptul că data concursului a fost aleasă ca fiind cea mai apropiată sâmbătă de echinocțiul de primăvară.
După cum se știe, concursul are trei secțiuni:
- Secţiunea I: Astronomia în artă, la care participanții pot prezenta desene, pictură, grafică, colaje şi machete. Această secțiune este destinată preşcolarilor şi elevilor din clasele pregătitoare, I și a II-a, deoarece aceștia se pot exprima cel mai bine doar prin desene și machete. Această secțiune are și o subsecțiune de artă fotografică - rezervată elevilor din clasele V- VIII.
- Secţiunea a II-a: Concurs de cunoştinte în domeniul astronomiei – destinat elevilor din clasele III-IV.
- Secţiunea a III-a: Concurs de creaţii literare cu conţinut astronomic - destinat elevilor din clasele III-XII. Participanţii pot prezenta creații literare în versuri sau proză, culegeri de ghicitori și alte subiecte inspirate de universul astronomiei. Cele mai reușite lucrări de la această secțiune sunt publicate într-un volum intitulat Caiete astronomice ( ISSN- 1943- 7141), prima publicație astronomică din județul Suceava.
Regulamentul prevede faptul că, la concurs pot participa cel mult trei preșcolari dintr-o grupă de grădiniță sau trei elevi dintr-o clasă.
La secțiunea a II-a, cadrele didactice primesc din timp un set de 50 de întrebari în care se regăsesc toate capitolele astronomiei, după care sunt pregatiți concurenții. Dintre acestea, la concurs se aleg zece întrebări, în două variante. Prin tragere la sorți, un concurent alege una dintre cele două variante.
De fiecare dată, la secțiunea a II-a, sunt trei probe. La proba întâi, concurenții trebuie să recunoască nouă obiecte și fenomene din spațiul cosmic cum ar fi: o planetă, eclipsă, nebuloasă, galaxie etc. La proba a doua, participanţii trebuie să răspundă la cele 10 întrebări și la proba a treia, să scrie numele constelațiilor pe așa numita „hartă mută” a cerului. Aceasta cuprinde constelațiile vizibile din țara noastră, dar, fără denumiri. Deoarece la această probă concurenții dau răspunsurile în echipă, pentru a le fi mai ușor, când se pregatesc, unul dintre membrii echipajului se preocupă doar de a recunoaște constelațiile. Așa se face că, datorită celei de-a treia probe, foarte mulți concurenți reușesc să recunoască constelațiile noaptea pe bolta înstelată.
Bilanțul rezultatelor de la concursul „Equinox” ediția a XIV-a, este unul foarte frumos. Astfel, la secțiunea I, au trimis lucrări un număr foarte mare de participanți: peste 450 de desene, 10 machete și 10 fotografii.
La secțiunea a II-a, cunoștințe de astronomie, au participat 9 echipaje de la următoarele școli: Școala Gimnazială „Ion Băncescu” Adâncata , cl. a III-a ( înv. Oxana Lavinia Palaghianu), Școala Gimnazială Falcău, două echipaje cl. a III-a ( înv. Mircea Popescu) și cl. a IV-a (înv. Maria Cotos), Școala Gimnazială „Ion Irimescu” din Fălticeni, cl. a IV-a (înv. Cătălina Purdilă), Școala Gimnazială Rotunda, cl. a III-a A (înv. Daniela Apetroaie), Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Suceava, două echipaje, cl.a III-a D (înv.Liliana Dumitrand) și cl. a III-a înv. Maria Adriana Nichitean), Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” din Suceava , cl. a III-a A (înv. Carmen Simona Neamțu) și Școala Gimnazială „Miron Costin” din Suceava, cl. a III-a ( prof. Ștefură Ana).
La secțiunea a III-a, anul acesta s-au primit un număr de 60 de lucrări.
Pe primul loc s-a situat echipajul clasei a III-a de la Școala „Ion Creangă” din Suceava, pregatit de către învățător Maria Nichitean. Dar, absolut toate echipaje și cadrele didactice care le-au pregatit, merită toată admirația și respectul, ținând cont de faptul că astronomia nu este obiect de studiu în programa școlară. Acești copii minunați și dascălii lor și-au sacrificat din timpul liber pentru a se pregati pentru concursul „Equinox”. Nu greșim dacă spunem că ei pot fi un exemplu pentru colegii lor. Să nu uităm nici de părinți, care i-au sprijinit pe copii, prin încurajare şi procurarea de materiale didactice din domeniul astronomiei.
Lucrările de la secțiunea I se află expuse în holul Observatorului Astronomic şi Planetariului din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, și pot fi vizionate gratuit pe parcursul lunii martie.
Conform tradiției, la finalul concursului, toți participanții își fac o fotografie de grup în care sunt incluşi, alături de elevi şi cadrele didactice îndrumătoare, părinţi, bunici şi alţi astroamici care i-au susţinut şi încurajat pe concurenţi.
Concurenţii au avut ocazia să vizioneze şi expoziţia UNIVERSUL, pusă la dispoziţie de către Delegaţia generală Valonia-Bruxelles la Bucureşti.
Concursul de astronomie „Equinox” a fost iniţiat de către Dimitrie Olenici, fost muzeograf la Planetariul şi Observatorul Astronomic din Suceava şi Maria Pavelescu, preşedintele Asociaţiei Educatorilor Suceveni.
|